miercuri, 13 noiembrie 2013

Moldovele (I)


 
În debutul articolului vreau să fac o mărturisire, şi anume că aparţin mai degrabă categoriei naivilor României. Cu toate acestea, îmi vine greu să cred în ipoteza teoriei conspiraţiei la Pungeşti. Nu exclud prezenţa moldoveniştilor, dar infiltrarea lor pare, mai degrabă, o operaţiune de marketing politic, pentru a obţine vizibilitate. De ce spun asta? Prin “deconspirare” a avut de câştigat Chevron, care va amâna doar debutul lucrărilor de explorare a gazelor de şist, iar singura care a avut de suferit e societatea civilă, anesteziată acum. Dacă ar fi fost un amestec al “agenturilor străine”, totul se făcea într-o manieră soft şi cu mai multă subtilitate.


În ultimele două săptămâni s-au adunat miliarde de pixeli de scriitură, pornind de la tabloidul virtual cancan.ro şi ajungând la mai prezentabilele adevărul.ro, revista22.ro, inliniedreapta.net sau Realitatea TV etc. Dacă săptămâna trecută, ţăranii din Pungeşti nu aveau încă etichetă, acum au. Cele două proiecte miniere contestate în ultimele două-trei luni, Roşia Montană şi Pungeşti, opun două categorii de protestatari: “hipsterii de Bucureşti şi Cluj” vs. “moldovenii înapoiaţi”. Apelativ pe care-l consider jignitor, atât timp cât nu se aminteşte de “hipsterii” din Iaşi sau Bârlad (iată cum a ajuns ca un epitet peiorativ să capete conotaţie pozitivă) şi cât timp nu se precizează, care moldoveni.


Cine sunt moldoveniştii ce apar în scenariul Pungeşti ca masă de manevră a ruşilor? Nu am să dau nume, pentru că nu doresc să fiu părtaş la potenţarea lor politică. Însă, “liderii” sunt menţionaţi într-un articol relativ documentat, cu multe link-uri, dar partizan şi în care discriminarea regională nu e deloc disimulată. Articolul este “Implicarea Rusiei în protestele de la Pungeşti (2). Proiectul “Moldova Mare”, semnat de Costin Andrieş. Aici am să mă limitez la o prezentare generală a lor. Sunt nişte personaje pe care le-aş categorisi ca ariviste, dornice cu orice preţ să intre în politica Republicii Moldova. Au un background intelectual mai degrabă şubred şi un discurs primitiv şi de factură sovietică. Discursul lor e încă periferic, dar poate deveni periculos, în măsura în care racolează mai mulţi adepţi. Din scriiturile lor, precare gramatical, transpare o dublă strategie: una pe termen scurt, canalizată pe câştigarea alegerilor din Republica Moldova, alături de comunişti, care nu mai au priză la public ca altădată, şi o alta, pe termen lung, constituirea “Moldovei Mari”. Puţin probabil în ecuaţia geopolitică actuală, dar un astfel de discurs potenţează prima strategie.


În ceea ce priveşte realizarea Moldovei Mari ca stat “independent”, principalul mobil constă în atragerea în creuzetul inventat al statalităţii Republicii Moldova pe cele mai nepregătite minţi ale Moldovei apusene, continuatoarea de drept a statului moldovenesc al intervalului medieval şi al începutului perioadei moderne. Mitizarea lui Ştefan cel Mare de către istoriografia românească şi asimilarea lui profundă de către moldovenii basarabeni fac din acest personaj istoric figura centrală a acţiunilor lor. Pare a fi chiar singurul domnitor (re)cunoscut. Numai că discursul moldoveniştilor oferă chei de lectură bizare şi înţepenite într-o paradigmă ce opune moldoveanului, românul. Cele mai importante momente ale istoriei, privite prin prisma moldoveniştilor, sunt căsătoria unei fiice de-a lui Ştefan cu fiul lui Ivan al III-lea, cneazul Moscovei şi bătăliile domnitorului moldovean cu muntenii. Dacă primul moment “istoric” doreşte să evidenţieze o veche relaţie cordială moldo-rusă, dintre state ce nu aveau graniţe comune, bătăliile cu muntenii vin să potenţeze fractura istorică, ce chipurile, ar exista între moldoveni şi români. Ignoră însă contextul geopolitic în care au avut loc cele câteva bătălii dintre Ştefan şi Radu cel Frumos, Muntenia aflându-se deja sub suveranitate otomană. Nici lirica eminesciană nu scapă! Poezia “Revedere”, în interpretarea moldoveniştilor, se metamorfozează într-o scriitură subversivă şi profund anti-românească. “Ce mi-i vremea, când de veacuri/ Stele-mi scânteie pe lacuri…”, în cheia de lectură a moldovenistului, ce semnează Cri Ce, devine “codru răspunde că ce are el cu vremea de acum, el a fost şi va ramîne Codrii Moldovei”, iar “Numai omu-i schimbator”, devine “din moldovean sa scimbat în romîn” (pentru autenticitate, am păstrat ortografia originală – via Facebook).


Din punctul moldovenist de vedere, Republica Moldova este continuatoarea statului moldovenesc medieval. Nimic mai fals! Acest stat, în actuala geometrie, e un spaţiu rezidual, o entitate politică, ce a evoluat dintr-una administrativă incoerentă (sovieticii au avut grija de asta, delimitând extrem de ciudatul teritoriu al “Republicii” de astăzi). Scurtul interval de două decenii şi ceva a devenit pentru mai vechii comunişti sovietici şi discipolii lor o perioadă extrem de activă, dedicată construcţiei unei metanaraţiuni de legitimare a “poporului moldovenesc”

Sursa: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/moldovele-i--28113.html 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu