Iaşii în contextul demografic naţional

Avem la dispoziţie datele a trei recensăminte (1992, 2002, 2011), ce reprezintă repere statistice pentru o perioadă de evoluţie normalizantă a sistemului teritorial naţional. În acest interval s-a reactivat o dublă competiţie: una ce se manifestă la toate nivelele ierarhice ale sistemului de aşezări (oraşe mari, oraşe intermediare etc.) şi o alta inter-regională. Oricum, populaţia României se află de mai bine de două decenii în declin, iar rezultatele recensământului din 2011 demonstrează din plin acest fapt. De la 22,8 milioane de locuitori, în 1992, mai avem la recensămantul din 2011 doar 20,1 milioane. Declinul nu s-a atenuat între cele două perioade intercenzitare, ci chiar s-a accelerat (de la 5%, la 7,2%).

Deşi mi-am propus să relev câteva chei alternative de lectură a mutaţiilor demografice, voi face şi o scurtă trecere în revistă a actorilor ce stau la bază diminuării populaţiei. Statistic vorbind, bilanţul total al populaţiei reprezintă o sumă între bilanţul natural (diferenţa dintre cei născuţi vii şi cei decedaţi) şi bilanţul migratoriu (diferenţa dintre sosiţi şi plecaţi). Generalizarea bilanţului demografic negativ, în strânsă corelaţie cu îmbătrânirea populaţiei, a contribuit din plin la diminuarea acesteia. Pe de alta parte, bilanţul migratoriu, mai ales prin componenta migraţiei externe, s-a impus ca actor de prim ordin al mutaţiilor demografice. Cele două componente principale ale evoluţiei populaţiei se află într-o interacţiune intimă. Migraţia economică transfrontalieră, ce antrenează preponderent persoane între 18 şi 45 de ani, duce la degradarea structurii pe grupe de vârstă, care se repercutează în mod negativ asupra bilanţului natural.

Cele două perioade intercenzitare relevă existenţa pe teritoriul României a două modele demografice regionale. Unul vestic transilvano-bănăţean, mai stabil, în care diminuarea populaţiei s-a produs mai ales în primul interval şi unul extra-carpatic, în care diminuarea populaţiei s-a accelerat în ultimul interval. În cazul regiunilor de dezvoltare de Sud-Vest, Sud-Est şi Nord-Est e vorba de descreşteri cuprinse între 10 şi 11%.

În ambele intervale, cele mai afectate au fost oraşele intermediare, specializate industrial, care s-au dovedit a fi incapabile să reziste crizei sistemului economic românesc. Prin diminuarea agresivă a numărului de salariaţi din industrie, economia acestor oraşe s-a delestat de o importantă parte a populaţiei, care a fost antrenată într-o migraţie fără precedent în istoria demografică a României. Menţionăm, în primul rând, returul rural, o mişcare de întoarcere acasă a persoanelor care în perioadele anterioare au migrat dinspre spaţii rurale, ce aveau altădată un uriaş potenţial demografic, spre oraşele intustriale. Returul rural, ce s-a acutizat între 1996 şi 2001, a imprimat aparenta stabilitate demografică a Regiunii de Nord-Est în intervalul 1992-2002. Dacă în primul interval cele mai afectate oraşe au fost cele transilvane, în cel de-al doilea s-au instalat în fruntea clasamentului oraşele din Moldova (14 din cele 30 de orase ce au pierdut mai mult de 15% din populaţie), unele precum Roman, Oneşti, Focşani, Vaslui etc., pierzând mai mult de 20% din masa lor demografică. Fragilitatea economică a acestei categorii de oraşe, dar şi a spaţiul rural, dominat de agricultura de subzistenţă, a declanşat o puternică migraţie externă, care a afectat mai ales sistemele demografice locale ale Moldovei.

Unde se situează Iaşii în ecuaţia demografică actuală? Dacă ne raportăm la Cluj sau Timişoara, Iaşii e cea mai fragilă structură urbană, ce ar putea evolua către statutul de metropolă regională. Această comparaţie este complicată de calitatea diferită a recenzării de la o regiune la alta, cât şi de faptul că rezultatele ultimelor două recensăminte sunt greu de armonizat (în 2002 s-a ţinut cont şi de populaţia rezidentă). Pe de altă parte, teritoriul administrativ al Iaşilor este mult mai redus decât al Clujului şi Timişoarei. Dacă în cazul celor două oraşe, periurbanizarea a fost extrem de activă în interiorul limitelor municipale, în Iaşi periurbanizarea a avut loc aproape exclusiv în comunele proxime. Într-o atare situaţie, comunele componente ale ZMI au avut un avans de peste 10 mii de locuitori. Cu toate acestea, populaţia ZMI (382,5 mii locuitori, în 2011) s-a diminuat cu 19 mii de locuitori, dar relativ la regiunea de Nord-Est, pe fondul reducerii drastice a populaţiei acesteia, s-a produs o apreciere importantă, de la 10,9%, în 2002, la 11,6 %, în 2011. Însă, Iaşii este departe de echilibrul la care a ajuns Clujul, care avea de gestionat acum 10-15 ani cam aceleaşi probleme. Cu o accesibilitate mediocră, periferică în toate strategiile de dezvoltare la nivel naţional, contestat chiar în interiorul Moldovei apusene, Iaşii are de surmontat handicapuri, deopotriva teritoriale si mentale. Dezvoltarea lui, predominant endogenă, nu a fost suficientă pentru a-şi fideliza locuitorii. Cu toate pierderile demografice înregistrate, rămâne cel mai stabil pol urban al Moldovei şi singurul capabil să imprime periurbanizare avansată spaţiului rural proxim.

Ziarul de Iasi (03.10.2013)

 

Harta evoluţiei populaţiei în contextul regional relevă mutatiile de masa demografică în raport cu media regională. Chiar daca o comună pierde populaţie, daca această pierdere e mai mică decât media regionala, işi va consolida pozitia ierarhică în raport cu celelalte comune din Moldova. Acest tip de reprezentare cartografică potenţează vizual, deopotrivă cele mai dinamice, cât şi cele mai puţin dinamice areale.

 

 Harta evoluţiei populaţiei în contextul unei vecinătăţi de 30 km vine în completarea hărţii precedente, relevând de această data diferenţele de evolutie la nivel scalar local.

Geometria hartii Clujului e una elementara – partea centrala (functionala) a ZM si restul. Spatiul rural imbatranit si cu o accesibilitate redusa se afla in deriva. Clujul si partea centrala a zonei sale metropolitane au iesit insa din convalescenta si etaleaza o crestere importanta a populatiei, intr-o buna masura, pe seama unui bilant migratoriu pozitiv. Cand vom avea si structura migrantilor, vom avea si zona de recrutare a acestora. Pana atunci, putem doar intui faptul ca arealul de recrutare este, in mare masura, unul extrajudetean, avand in vedere ca rezervorul de populatie al ruralului clujean e aproape epuizat. Carui fapt se datoreaza acest succes al Clujului? Neavand la dispozitie toate datele recensamantului, nu putem cuantifica si nici releva structura castigului demografc, dar putem inainta ipoteze banale, precum: accesibilitatea buna, infrastructura, existenta unei elite intelectuale si financiare etc.. Alte resorturi, poate ceva mai subtile, tin de teritorialitatea transilvana redescoperita si a carei (re)constructie recenta e centrata pe Cluj, oras care s-a (re)branduit sustinut si agresiv (uneori deloc etic fata de rivalele transilvanene – as putea mentiona cazul pierderii primatialitatii ecleziastice a mitropoliei Ardealului din Sibiu sau fata de orasele din celelalte provincii) in “capitala” a unei regiuni de “succes” a unui stat aflat in colaps demografic; nu in ultimul rand, succesul este datorat si guvernarii Boc.

 

Harta judetului Iasi releva geometrii complicate: un rural eterogen, ceva mai stabil demografc, decat in cazul Clujului, fiind mai putin imbatranit. Dar acest comportament este departe de a fi omogen: partea de NE este fragilizata de imbatranirea populatiei iar vestul si SE alimenteaza migratia internationala, devenita un "modus-vivendi" pentru locuitorii rurali. Metropola regionala Iasi este (inca) departe de echilibrul la care a ajuns Clujul, care avea de gestionat acum 10-15 ani cam acelasi gen de probleme. Cu o accesibilitate mediocra, periferica in toate “strategiile” de dezvoltare la nivel national, contestata chiar in interiorul Moldovei apusene a carei (fosta) capitala este, Iasii are de surmontat handicapuri, deopotriva teritoriale si mentale. Dezvoltarea lui, predominant endogena, nu a fost suficienta sa-si fidelizeze locuitorii. Cu toate pierderile demografice inregistrate, ramane cel mai stabil pol urban al Moldovei si singurul capabil (pana acum!) sa imprime metropolizare / periurbanizare avansata a spatiului rural proxim. Harta releva un gradient Est - Vest al cresterii populatiei in ZM. Marile comune-cartier ale Iasului din partea de Est (Holboca si Tomesti) stagneaza - cartierele devin vechi si se apropie de finalul ciclului de viata al unui cartier de blocuri (cca. 30 de ani), peisajul neatractiv si functionalitatea si/sau vecinatatea industriala sunt doar cateva caracteristici ce pot fi invocate pentru intrarea lor in criza. Mult mai atractive par comunele Miroslava, Rediu (inclusiv comuna desprinsa - Valea Lupului). Dar singurul ascendant pe care il au asupra comunelor din est e legat de accesibilitate , restul e statistica – au pornit de la un nivel mult mai jos de populare.

Un comportament demografc comun celor doua judete il au orasele intermediare (foste) industriale, toate in deriva, pierzand in acest interval intre 14 si 20% din populatie.