Orice construcţie teritorială eficientă are la
bază o logică de funcţionare a structurilor sale. Atunci când ne raportăm la
nivelul naţional este vorba în primul rând de logica "naturală" a
construcţiei interne: o câmpie sau o reţea convergentă de văi către o mare
depresiune internă facilitează controlul politic şi militar sau administrarea
centralizată a resurselor social-economice fără mari cheltuieli energetice, pe
când un teritoriu în mod natural fragmentat va îngreuna considerabil
funcţionarea unei structuri centralizate şi va conduce, de cele mai multe ori,
la un sistem administrativ regionalizat sau chiar federal. Prezenţa barierelor
carpatice şi a celor hidrografice (Dunărea şi Siretul inferior) şi insuficienta
lor înzestrare infrastructurală, poziţia periferică a capitalei şi frâna
distanţei, neobişnuit de mare pentru perioada actuală, situează România în a
doua categorie. Aceste caracteristici ale teritoriului naţional nu trebuie
considerate un handicap, ci repere spaţiale, care vin în sprijinul
regionalizării şi mai ales al identificării unor geometrii eficiente ale viitoarelor
regiuni.
Geometriile nivelului regional de organizare
administrativă, aflate sub controlul nivelului naţional, sunt mai instabile,
fiind dictate, de cele mai multe ori, de strategiile pe termen mediu şi lung
ale statului. Dar cum nivelul administrativ regional, lăsând la o parte
efemerele episoade interbelice, va fi o noutate pentru România, trebuie
identificate elementele teritoriale principale ce vor asigura logica
teritorială de funcţionare a acestor construcţii administrative. Altfel riscăm să
creăm nişte teritorii de ochii lumii. Când ne raportăm la nivelul regional,
logica teritorială nu trebuie să ignore polii urbani majori, axele sau
regiunile urbane capabile să structureze funcţional şi administrativ un
teritoriu. De asemenea, gridul administrativ trebuie să se raporteze şi la
chestiunea identităţii.
Din câte se observă şi din discursurile
politicienilor de ieri şi de astăzi, limitele vechilor provincii nu vor
reprezenta în regionalizare un reper fundamental. Pe 20 iunie, la Cluj,
vice-premierul Dragnea, răspunzând unei persoane care a pus problema realizării
unor regiuni mari suprapuse vechilor provincii istorice, a afirmat: “Nu vreau
să pun foc la temelia statului unitar român. Dacă va fi o regiune mare
Transilvania, atunci de ce să nu fie şi o regiune mare Muntenia şi alta
Moldova, să avem trei regiuni, cu trei capitale?” Autorităţile se tem de o
eventuală dezasamblare a României? Ca să fiu onest, acest discurs l-am auzit şi
din partea unor persoane neangajate politic, intelectuali sau, prin
contaminare, simpli cetăţeni. De unde vine această temere? Răspunsul la această
întrebare ar putea reprezenta un subiect de reflecţie pentru un alt articol.
Pasămite românii nu mai au încredere în ei înşişi. Din păcate!
Sunt însă capabile geometriile regiunilor de
dezvoltare să genereze teritorii care să intre în competiţie cu mult mai
bogatele regiuni din zona centrală şi de vest a U.E.? Dacă am realiza un top al
celor mai nereuşite regiuni, acestea ar fi: Regiunea de Sud-Est, hibridă din
punct de vedere teritorial (deopotrivă moldovenească, valahă şi dobrogreană),
Regiunea de Vest, unde judeţul Hunedoara este decuplat de arealul puternic
polarizat de Timişoara şi Arad, şi Regiunea Centru, care reprezintă o sumă de
teritorialităţi locale, care par că nu vor să se agrege. Poate nu întâmplător a
apărut pe canalele media o variantă “primenită” a gridului administrativ, ce
reconsideră limitele acestor trei regiuni. Dacă Regiunea de Sud-Est apare
scindată într-o regiune dobrogeană şi o alta situată în partea stângă a
Dunării, îmbunătăţindu-se cumva apartenenţa identitară, schimbările ce au
intervenit în partea sudică a Transilvaniei nu sunt decât compromisuri politice
necesare satisfacerii orgoliilor politice şi locale ale Sibiului şi Braşovului.
Lăsând la o parte Regiunea Sud, care s-a construit într-o altă logică, centrată
fiind pe Bucureşti, singura regiune ce are logică teritorială este Regiunea de
Sud-Vest, suprapusă în linii mari Olteniei, unde principalele linii de forţă
converg către reşedinţa sa, Craiova.
Am lăsat la urmă “cireşele de pe tort” -
Regiunile de Nord-Vest şi Nord-Est care, deşi aparent unitare, au probleme
grave de logică teritorială. În primul caz, Regiunea de NV, care se doreşte a
fi centrată pe Cluj, e de fapt descentrată pe acest mare oraş, care-şi vede
amputat hinterlandul său regional, care se extinde mai degrabă în actuala
Regiune Centru. Situaţia celei mai mari părţi a Moldovei (Nord-Est) este de
asemenea gravă. Altădată teritoriu de tranzit continental, al cărui logică
teritorială era centrată pe viaţa de relaţie, a devenit treptat un “cul de sac”
decuplat de la marile fluxuri transeuropene. Prin amputarea judeţelor sudice i
se accentuează caracteristica de “fundătură”, dobândită recent şi accentuată în
ultimii ani prin caracterul din ce în ce mai pronunţat de fortăreaţă al
frontierei estice.
(Ziarul de Iasi, 12.09.2013)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu